Deputații nu renunță la legea privind produsele românești din hipermarket

Deputații nu renunță la legea privind produsele românești din hipermarket
Publicat: 17/05/2016, 20:34

Nini Săpunaru a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că proiectul de lege potrivit căreia comercianții trebuie să aibă la raft 51% produse provenite din lanțul scurt de aprovizionare va fi transmis plenului fără niciun fel de modificare.

Președintele Comisiei de agricultură, deputatul PNL Nini Săpunaru, a afirmat că, în decursul dezbaterii, unul dintre membrii comisiei a formulat amendamentul cerut de retaileri și patronate, acela de a respinge proiectul de lege în întregime, însă amendamentul a fost supus votului comisiei și a fost respins.

„La votul final, amendamentul poate fi susținut în plen. Să vedem cine și-l asumă”, a mai spus Nini Săpunaru, precizând că în forma adoptată de comisie legea este așteptată de mulți oameni.

Președintele Comisiei de agricultură a mai declarat că, în forma actuală, legea nu contravine principiilor pieței unice, subliniind că prevede obligativitatea ca în hipermarketuri să existe 51% din produse provenite din „lanțul scurt” de aprovizionare, fără să facă strict trimitere la produsele românești.

În condițiile în care deputații intră miercuri în vacanță până după alegerile locale, o decizie a plenului Camerei Deputaților ar putea fi luată abia după 7 iunie.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii...
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel...